STUDIA PHYSICA

ISTORIC STUDIA PHYSICA

Studia Universitatis Babeş-Bolyai Physica apare în anul 1958, ca o extindere a Buletinului Universităţilor V.Babeş şi Bolyai, seria Ştiinţele Naturii. În anul 1958 seria Physica apare sub redacţia Acad. C. Daicoviciu, iar articolele publicate sunt în limba română şi maghiară.

Din anul 1962 seria Physica se transformă în Mathematica-Physica, până în anul 1969. In anul 1970 se revine la seria  Physica, sub redacţia  Prof. Şt. Pascu. Tot în acest an apar primii autori străini, care publică în limba engleză. Din anii ’80 articolele se publică în special în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză).

Începind din anii ’90 articolele trimise spre publicare în seria Physica trec prin procedura de referare. După anul 2000, seria  Physica publică lucrările unor conferinţe internaţionale ţinute la Cluj. (PIM şi NANOSPEC).

Din anul 2004, colectivul de redacţie cuprinde, pe lângă specialişti de la Facultatea de Fizică din Cluj şi specialişti renumiţi de la Universităţile din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi INFTM Bucureşti.