| |
The STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI issue article summary
The summary of the selected article appears at the bottom of the page. In order to get back to the contents of the issue this article belongs to you have to access the link from the title. In order to see all the articles of the archive which have as author/co-author one of the authors mentioned below, you have to access the link from the author's name. |
|
| |
Abstract: Locul copiilor în Bisericile Orientului (sec. III-X). Prezentul studiu analizează statutul copiilor în bisericile orientului sub patru aspecte: responsabilitatea părinţilor faţă de copiii lor şi frecventarea bisericii de către aceştia; poziţionarea lor spaţială în locaşurile de închinare în timpul serviciilor religioase; obiceiul administrării botezului copiilor şi participarea lor activă la serviciile liturgice. În introducerea demersului analizei locului ocupat de copii în biserici se precizează faptul că un copil botezat este un creştin deplin, dar că în Biserica primară Botezul se administra cu precădere la maturitate, fără a fi refuzat copiilor ale căror părinţi îl solicitau. Responsabilitatea părinţilor făţă de copii poate fi rezumată potrivit îndemnurilor din „Didahie” sau din omiliile Sf. Ioan Hrisostom la instruirea în credinţa lui Dumnezeu şi la îndemnarea acestora la frecventarea bisericii. Frecventarea bisericii de către copii în secolele III-X este dovedită prin prezentarea exemplelor lui Avva Moise, micuţei Paula fiica pontifului păgân Albinus care cere să intre în mănăstire, cel al lui Simeon cel Tânăr (521-592) care este amintit la vârsta de 5 ani în sanctuarul Sf. Mucenic Ştefan şi a lui Theodor din Sikeon care frecventa zilnic de la vârsta de 8 ani biserica Sf. Gheorghe. Aceste exemple demonstrează faptul că încă din primele veacuri copiii participau la serviciile religioase, fapt care a necesitat o reglementare a locului pe care ei trebuiau să îl ocupe în biserică. Primele reglementări canonice privitoare la locul copiilor în biserici (ca şi a celorlalte categorii de credincioşi) se găsesc în „Didahia celor 12 apostoli” (canonul 52) şi în „Constituţiile Apostolice”. Impărţirea credincioşilor în biserici prezenta următoarea structură: episcopul înconjurat de colegiul presbiterilor, copiii supravegheaţi de un diacon, tinerii apoi bărbaţii căsătoriţi urmaţi apoi de femei, în partea de vest a bisericii stând femeile cu bebeluşi. (Această regulă suporta excepţii în cazul în care copiii nu puteau fi separaţi îndemnându-se ca ei să fie supravegheaţi, băieţii de taţi şi fetele de mame). Indrumările canonice îndemnau de asemenea ca tinerii să stea în faţa părinţilor şi să fie supravegheaţi de aceştia, şi separarea fecioarelor care hotărau să îşi pastreze fecioria. Dispoziţiile canonice privind locul fiecărei categorii de credincioşi în biserică pornesc de la trei principii: grija pentru păstrarea ordinii, respectarea ierarhiei între tineri şi adulţi şi caritatea creştină. Răspândirea obiceiului botezului copiilor după secolul patru e probată prin justificările aduse lui Sever de Antiohia de biograful său în secolele VI-VII şi de mărturiile lăsate de Paul de Monemvasie în secolul X. Participaţia copiilor la viaţa liturgică a bisericii e concretizată în împărtăşirea euharistică, în rostirea de rugăciuni şi intonarea de cântece atestată de Jean Moschus (540-639), istoricii Socrates şi Sozomen, poetul sirian Cyrillonas sau într-o serie de rugăciuni. |
|
