REZUMAT. Fabrica umanului. Sensibilitate și epistemologie a umanului în două romane franceze din secolul al XVIII-lea. Secolul Luminilor este, în egală măsură, o epocă a rațiunii și una a sensibilității, în care senzațiile, emoțiile, sentimentele și afectele ajung să redefinească nu numai relațiile dintre om și lumea înconjurătoare, dar și cele dintre om și grupul social sau dintre om și sine. „Sufletul sensibil” dictează principiile generale ale unui nou ideal uman și moral, iar sensibilitatea trimite la o facultate umană fundamentală care nu numai că nu se opune rațiunii, ci îi este complementară. Studiul de față intenționează să exploreze o serie de întrebări legate de „ascensiunea sentimentului” în romanul francez al veacului al optsprezecelea și modul în care ea își pune amprenta pe reflecția filosofică cu privire la „mașinăria” și natura umană. Pornind de la această idee, îmi doresc să propun o relectură a două romane celebre din epocă (Lettres persanes de Montesquieu, respectiv Liaisons dangereuses de Choderlos de Laclos). Luând drept punct de plecare cercetări recente în istoria emoțiilor și a sensibilității, voi examina modul în care sensibilitatea ajunge să modeleze noi forme și norme de comportament afectiv, precum și să inițieze o polemică cu privire la moralitatea și natura umană. Concluzia studiului este că majoritatea romancierilor francezi din epocă, chiar și aceia care par mai puțin „sentimentali” (precum Montesquieu) sau, dimpotrivă, mai puțin „filosofici” (precum Prévost sau Laclos), nu au ignorat dezbaterile contemporane cu privire la natura umană și raporturile ei cu sensibilitatea, însă au preferat să le atace dintr-un unghi experimental, prin intermediul unor personaje a căror sensibilitate „perturbată” servește la o interogație cu privire la limitele dintre uman, non-uman și inuman.

Cuvinte-cheie: sensibilitate, simțuri, sentimente, natură umană, Secolul Luminilor, Montesquieu, Laclos.