Aura compozitorului Frédéric Chopin a pătruns în cultura muzicală vest-europeană, atingând masiv și alte culturi, până la cea chineză; certitudinea prin care recunoaștem fiorul acestei aurE se datorează în principal faptului că „compozițiile lui Chopin au deschis o nouă eră în istoria pianului”. Fiind prezent în salonul parizian cu Rossini și Liszt, marele polonez a realizat o legătură organică între tradiția muzicii austro-germane și franceze. Analiza sonatei nr. 1 în do minor op. 4 construiește nucleul prezentului studiu și denotă în mod relevant conexiunea arhitecturii sale împreună cu setul de convenții aparținând formatului genului sonatei provenind de la Beethoven. După cum știm, modelul Sonatei structurat de Beethoven a fost extins de-a lungul perioadei romantice, precum și condițiile în care estetica romantismului a găsit un coridor specific atingând culmea sa expresivă. Într-un mod de transmisie idiomatică, naturală, stilul lui Chopin de a concepe muzica și-a jucat rolul predominant. Luând în considerare în această abordare teoriile aparținând domeniului estetic și câteva aplicații teoretice cu semnificație pentru înțelegerea nivelurilor de construcție referitoare la această sonată, op. 4 (compusă când compozitorul avea doar optsprezece ani (1828)) și abordarea de către Chopin a celorlalte etape de emancipare din cadrul genului, voi sublinia regulile sale în dialog implicit cu genul „Sonatei-Fantasy”, pe măsură ce apare această construcție (de exemplu) în sonata op. 58.

Cuvinte cheie: limbaj, sonata bitematică, polifonie, formă, evoluție