Problema nedeclarată, însă tratată pe întreaga durată a textului, este accesibilitatea. Asamblarea cuvintelor în fraze și construirea unui discurs coerent presupune o obligatorie claritate a scopurilor și, implicit, a metodelor prin care transmiterea și însușirea informației este posibilă. Astfel, cel mai eficient gen al discursului este povestea, la care aderă și neinvaziva calitate de ipoteză: o poveste în mai multe ipoteze. Subiectul acestei povești este muzicologia, cea mai nemuzicală posibilitate de a aborda muzica, însă cel mai puternic instrument epistemologic de a-i cunoaște sensurile, structurile și imaginile. Nemuzicalitatea acestei discipline științifice rezidă în noționalitate, una situată într-o opoziție radicală cu intuitivitatea compoziției ca artă. Însă poziționând arta interpretării între cei doi poli aparent „inconciliabili”, devine clar că toate trei practici sunt în realitate trei funcții inseparabile ale unui întreg care este gândirea muzicală. Iar muzicologia dobândește șansa de a depăși „stigmatul” literaturității prin „sinestezica” relaționare cu mitul și poezia.

Cuvinte cheie: poveste, muzicologie, mousike techné, logos, mit, poezie, Univers și Creier