AMBIENTUM BIOETHICA BIOLOGIA CHEMIA DIGITALIA DRAMATICA EDUCATIO ARTIS GYMNAST. ENGINEERING EPHEMERIDES EUROPAEA GEOGRAPHIA GEOLOGIA HISTORIA HISTORIA ARTIUM INFORMATICA IURISPRUDENTIA MATHEMATICA MUSICA NEGOTIA OECONOMICA PHILOLOGIA PHILOSOPHIA PHYSICA POLITICA PSYCHOLOGIA-PAEDAGOGIA SOCIOLOGIA THEOLOGIA CATHOLICA THEOLOGIA CATHOLICA LATIN THEOLOGIA GR.-CATH. VARAD THEOLOGIA ORTHODOXA THEOLOGIA REF. TRANSYLVAN
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.
Autori: ANDREI DĂLĂLĂU.
DOI: 10.24193/subbhist.2022.1.08
Article history: Received 28.04.2022; Revised 01.08.2022;
Accepted 01.08.2022; Available online 15.09.2022.
pp. 157-178
VIEW PDF
FULL PDF
Abstract: După o scurtă perioadă de liberalizare în 1956, politicile culturale din România comunistă au intrat într-o perioadă de radicalizare între 1958 şi începutul anilor 1960, care au dus la campanii de intimidare, arestări, procese şi condamnări politice ale diferitelor grupuri de intelectuali socializați în perioada interbelică. Marietta Sadova, director şi actor de teatru, a fost condamnată în procesul lotului „Noica-Pillat” în martie 1960. Articolul urmăreşte interacțiunea complexă dintre cultură şi politică în România anilor 1950 prin intermediul unei analize calitative asupra studiului de caz al Mariettei Sadova. Analiza se concentrează, pe de-o parte, pe tehnicile de supraveghere ale Securității, metodele coercitive aplicate şi construcția narativă a vinovăției, iar pe de altă parte se operează o deconstrucție a identității fasciste reziduale, a compromisurilor realizate şi a validității conceptului de nişte culturale ale existenței. Aparatul teoretic şi metodologic se fundamentează pe baza unor abordări istoriografice moderne ale represiunii comuniste, accentuând capacitatea poliției secrete de a construi şi instrumentaliza narațiuni ale vinovăției. Rezultatele studiului relevă faptul că interacțiunea dintre intelectualii interbelici şi autoritățile comuniste nu a fost nici unitară, nici unidirecțională, ci poate fi definită mai degrabă ca multistratificată şi dependentă reciproc de negocieri şi concesii, precum şi de noile metode ale agenților Securității de a inventa şi ulterior reprima rețele sociale „ostile”.
Key words: comunism, politici culturale, fascism, Marietta Sadova, represiune, teatru
