The STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI issue article summary

The summary of the selected article appears at the bottom of the page. In order to get back to the contents of the issue this article belongs to you have to access the link from the title. In order to see all the articles of the archive which have as author/co-author one of the authors mentioned below, you have to access the link from the author's name.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20ORTHODOXA - Issue no. 2 / 2005  
         
  Article:   GOTTES BEWAHRUNG DURCH DIE SPEZIELLE VORSEHUNG / THE CONSERVATION WORK OF GOD THROUGH SPECIAL PROVIDENCE.

Authors:  HANS SCHWARZ.
 
       
         
  Abstract:  Lucrarea lui Dumnezeu de conservare a lumii prin providenţa specială. În articolul de faţă autorul arată că, în înţelegerea obişnuită, providenţa specială se manifestă prin activitatea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu. O minune nu este însă neapărat rezultatul unui act extraordinar de putere a lui Dumnezeu, ci este ceva nou, ce nu se petrece în toate zilele. Minunile au constituit adesea o piatră de poticneală, deoarece se socoteşte în mod curent că lucrarea lui Dumnezeu aparţine domeniului metafizic, în timp ce ceea ce a devenit vizibil, respectiv un eveniment neobişnuit, este atribuit naturalului sau lumii fizice. Acest mod de gândire s-a impus începând cu teologia scolastică medievală, care, pentru a accentua suveranitatea lui Dumnezeu, a se parat „naturalul” de „supranatural”. Prin această separare însă, Dumnezeu a fost izolat în supranatural şi despărţit complet de domeniul natural. Accepţia generală a separării între „natural” şi „supranatural” a mers mână în mână cu dezvoltarea autonomă a ştiinţelor naturale, care înţeleg natura ca fiind independentă de Dumnezeu, funcţionând după propriile ei legi. În consecinţă, tradiţia romano-catolică a urmat, până de curând, modul de argumentare a lui Thomas de Aquino, după care o minune este un anumit fenomen care nu poate fi explicat numai prin cauze naturale, deoarece lucrarea lui Dumnezeu prin minuni a fost văzută ca desfăşurându-se separat de acţiunea forţelor naturale. De aici a rezultat pericolul de a nu mai vedea că lucrarea lui Dumnezeu este prezentă în toate procesele lumii. În această concepţie, Dumnezeu acţionează numai în mod extraordinar, prin minuni, în anumite puncte, dispensându-se de desfăşurarea universului creat. Teologia protestantă a făcut aceeaşi deosebire între „natural” şi „supranatural” şi a încercat diferite explicaţii „naturale” ale minunilor. În felul acesta lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu a fost îngrădită total de cunoştinţele naturale despre lume. Recent însă, ştiinţa a descoperit că aşa-numitele legi ale naturii nu sunt nişte legi după care trebuie să se orienteze evenimentele în desfăşurarea lor, ci ele redau numai experienţa noastră despre felul în care au loc, în mod normal, aceste evenimente. Pe lângă aceasta, structura fundamentală a realităţii lumii este aşa de nedeterminată încât ea permite noul. Pe de altă parte, mărturiile biblice ne arată că acţiunea minunată a lui Dumnezeu nu se desfăşoară împotriva naturii sau într-un mod suplimentar. Dimpotrivă, mărturiile biblice arată că Dumnezeu este prezent prin lucrarea Sa în întreaga lume, iar minunile sunt înţelese ca un mod nou şi surprinzător al lucrării Lui permanente. Cu alte cuvinte, providenţa specială a lui Dumnezeu este numai un aspect deosebit, dar important, al acţiunii Sale continue prin providenţa generală. Lucrarea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu se petrece în cadrul şi prin structura prezentă a naturii. Minunea se arată experienţei noastre ca un eveniment neobişnuit, care aparţine trecutului, iar prin credinţă observăm că nu natura este cea care a produs această transformare minunată, ci lucrarea providenţei speciale a lui Dumnezeu. Minunile sunt strâns legate de procesul mântuirii. Prin lucrarea Sa făcătoare de minuni, Dumnezeu nu păstrează numai ordinea prezentă a lumii, ci îi dă într-un mod creator nou o direcţie cu totul nouă. Minunile săvârşite de Iisus şi cele săvârşite cu puterea Lui au caracterul de semne eshatologice, ele indică semnul eshatologic al creaţiei şi-l anticipează proleptic; ele arată că lumea prezentă nu durează veşnic, ci se află pe drumul noii creaţii. Astfel, prin providenţa Sa specială, Dumnezeu ne aminteşte că ordinea care susţine lumea în existenţă o susţine în vederea împlinirii şi desăvârşirii ei în noua creaţie. În providenţa Sa specială, Dumnezeu ne arată că ordinea acestei lumi are calitatea de penultimă. Deşi în mod obişnuit ne putem încrede în ea aceasta nu este atât de restrictivă încât să excludă noul, în sensul unei noi creaţii universale şi veşnice.  
         
     
         
         
      Back to previous page