| |
The STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI issue article summary
The summary of the selected article appears at the bottom of the page. In order to get back to the contents of the issue this article belongs to you have to access the link from the title. In order to see all the articles of the archive which have as author/co-author one of the authors mentioned below, you have to access the link from the author's name. |
|
| |
Abstract: Ce este omul, ca să-ţi aduci aminte de el? Introducere în Antropologie (în perspectiva Teologiei Ortodoxe). Antropologia veterotestamentară este dominată de imaginea omului creat într-o lume bună, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, creat desăvârşit şi apoi căzut în păcat. Istoria mântuirii poporului lui Israel este pusă în corelaţie cu istoria umanităţii: precum la israeliţi toate încep cu Dumnezeu, iar neascultarea devine pricina tuturor relelor, tot aşa începe şi istoria acestei lumi şi a tuturor oamenilor care fac parte din ea. Literatura veterotestamentară ridică întrebarea principală asupra fiinţei umane ca persoană, asupra sensului vieţii sale, chestiuni ce creează centrul unei autoreflexii în conştiinţa umană. Imaginea omului prezentată de Noul Testament aduce corecturi decisive imaginii veterotestamentare a fiinţei umane. Imaginea omului vechi este subordonată împărăţiei păcatului şi a morţii, pe când imaginea omului cel nou se vede în Iisus Hristos. Acesta vine să-l înnoiască pe primul Adam şi să-l înveţe să iubească, să preţuiască viaţa, cât şi să o sacrifice. Adam trăieşte într-o lume adusă la fiinţă din nefiinţă de Dumnezeu, lume care se găseşte în legătură cu Creatorul său, după gândirea patristică, prin energiile necreate. Părinţii Bisericii primare au văzut în crearea omului după chipul lui Dumnezeu, înţeles ca responsabilitatea faţă de creaţie şi libertate a omului, o consolidarea a legăturii dintre Dumnezeu şi creaţie. Omului, în drumul către dobândirea asemănării i se ridică o piedică, căderea în păcat. Aceasta alterează procesele de comunicare cu Dumnezeu şi dă formă forţelor răului şi, de asemenea, le permite să ia o existenţă aparentă. Dumnezeu se face om – aceasta reprezintă centrul credinţei creştine. Scopul şi sensul creaţiei se împlinesc în Fiul lui Dumnezeu făcut Om, în viaţa şi opera lui Iisus Hristos. Adevărul creştin despre om, impus ca autoritate din afară asupra vieţii personale, nu mai poate exista astăzi. Omul modern se autonomizează, iar în dorinţa lui de a se autodefini merge până la a se percepe pe sine ca parte a creaţiei. Acest om nou, care a apreciat promisiunile ştiinţelor naturale şi apoi a deplasat centrul existenţei umane dinspre natură înspre viaţa interioară, sfârşeşte tragic, declanşând două conflagraţii mondiale. Renunţă acum la marile idealuri va deveni un Homo Oecumenicus, care va măsura toate pe baza criteriului productivităţii şi al dezvoltării. În călătoria autodefinirii omului, acum, ştiinţele biogenetice promit să rezolve din mers nedurabilitatea fiinţei umane. Apare însă o nouă nelinişte pentru om: terorismul, datorită căruia omul pierde curajul de a crede că ceva bun poate fi transmis lumii. Dar unde poate el crea ceva pentru viaţa lui şi unde poate lucra el însuşi în această lume? Creştinismul oferă nădejdea de a îndrăzni pe drumul unei vieţi personale creatoare, al unei comuniuni de iubirea cu Dumnezeu şi cu semenii în care se revelează adevărata frumuseţe a omului îndumnezeit. |
|
