| |
The STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI issue article summary
The summary of the selected article appears at the bottom of the page. In order to get back to the contents of the issue this article belongs to you have to access the link from the title. In order to see all the articles of the archive which have as author/co-author one of the authors mentioned below, you have to access the link from the author's name. |
|
| |
Abstract: Donaţiile pentru mântuirea sufletului au cunoscut de-a lungul timpului o evoluţie semnificativă din punctul de vedere al interpretării şi al conţinutului. Baza teoretică a acestei instituţii o găsim formulată deja la Sfântul Augustin, bazându-se la rându-i pe învăţăturile evangheliei: „Fac locum Christo cum filiis tuis, accedat familiae tuae Dominus tuus, accedat ad prolem Creator tuus, accedat ad numerum filiorum frater tuus... Duos filios habes, tertium illum computa, tres habes, quartus numeretur; quintum habes, sextus dicatur; decem habes, undecimus sit. Nolo amplius dicere: unius filii tui serva locum Domino tuo. Quod enim dabis Domino tuo, et tibi proderit, et filiis tuis; quod autem male servas filiis tuis, et tibi oberit et filiis. Dabis autem portionem unam, quam unius filii deputasti.” Prin urmare, potrivit viziunii Sfântului Augustin, Cristos trebuie să fie considerat membru de familie, să-i fie dată şi Lui o parte, partea ce i se dă unui membru de familie, unui copil. Lărgind cu puţin efort semnificaţia dată de Sfântul Augustin, am putea-o considera ca un act de adopţie al Mântuitorului. Nu întâmplător este numit acest fenomen de unii chiar adoptio Christi. „Donaţia pentru Christos” în această accepţiune însemna în primul rând ajutorarea semenilor, iar în al doilea rând se adresa Bisericii. Cu toate că majoritatea donaţiilor din evul mediu erau în favoarea Bisericii, dacă analizăm concret materialul documentar ce ne stă la dispoziţie, vom observa că între cele două tipuri de donaţii nu există diferenţe majore de fond. Şi asta, pentru că pomana destinată nevoiaşilor nu era dată individual fiecăruia, ci global Bisericii, care urma să o distribuie săracilor. Această modalitate de adminis-trare a donaţiilor destinate săracilor de către Biserică a fost atât de firească în perioada medievală, încât nici nu s-a pus problema creării unei instituţii de sine stătătoare care să administreze acest tip de donaţie. Biserica oricum considera că una dintre obligaţiile sale de bază este îngrijirea săracilor. |
|
