| |
The STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI issue article summary
The summary of the selected article appears at the bottom of the page. In order to get back to the contents of the issue this article belongs to you have to access the link from the title. In order to see all the articles of the archive which have as author/co-author one of the authors mentioned below, you have to access the link from the author's name. |
|
| |
Abstract: De unde ar trebui să înceapă demersul de prezentare şi cercetare în bioetică? Ce este de fapt bioetica? Ce poate realiza în România un discurs şi un proiect de cercetare pe bioetică? Sunt numai câteva dintre întrebările pe care le ridică cei care au început să ne calce pragul Centrului de Bioetică, întrebări care ne dau posibilitatea să reiterăm ceea ce am spus şi în editorialul trecut şi anume că Bioetica este o ramură de cercetare nouă pentru mediul românesc şi destul de avansată pentru mediile occidentale, că ea stă, oarecum, în relaţie organică cu mediul şi fenomenologia socială, cu dezvoltarea tehnologică, dar şi cu procesul de secularizare, fapt care, însă, nu trebuie să inducă în chip automat o atitudine de respingere. În acestă relaţie organică constă sau rezidă coeficientul dinamicii unei atari zone de cercetare în entropia socială românească. Cert este că s-a început de la abordarea zonei de frontieră, a celei ce însumează tematica antropologică şi mai puţin de la noţiunile de bază, de la fundamentele conceptuale ale corpusului bioetic.
Ce însemnează să cauţi structurări etice în creaţie? Etica, pe care mulţi o confundă cu morala, este un substitut secular al moralei creştine, asemănătoare în formă, în formatul teoretic, dar distanţate în sursa ce le generează şi în finalitatea specifică. Etica pleacă de la principiul dreptului natural, morala pleacă de la principiul asemănării cu Dumnezeu. De aceea, etica este un corpus de principii/ norme menite să păstreze un echilibru social şi o anume ordine în structurile fizice şi contractuale ale creaţiei, dar numai în cadrul imanenţei istorice a acesteia. Iată de ce numim etica disciplina comunicării în sine a orizontalităţii, fără să îmbrace nuanţe concrete de comunicare pe verticală, adică de realizare epifanică a structurilor creaţiei. Observaţiile acestea, cred că pot oferi un start pentru marcarea aspectului nomosic identificat în procesul de sondare şi solvare etică, dar un nomos încartiruit strict în fisism, în imanenţa specifică contractualităţii sociale. Acest mediu nomosic revendică o structurare în conformitate cu procesul de comunicare/ complemetarizare nomosică în sânul unei unităţi conştientizate măcar sub aspect teoretic. Iată de ce putem spune că un punct forte al căutării acestor structuri nomosice este realizat de această transparenţă a unităţii, traduse de multe ori în cheia conceptuală a termenului dependenţă, unitate care cere o dreptate, o justiţie internă menită să susţină comunicarea orizontală. De aceea bio-etica este o zonă de cercetare în care se încearcă marcarea clară a principiilor nomosice de comunicare în unitate. |
|
