Rezumat: Cuvântul „progres”: Există viața după moarte? Există viața după război? Scopul acestui articol este de a analiza în profunzime una dintre cele mai interesante piese ale cunoscutului dramaturg franco-român, Matei Vișniec. Demersul critic pornește de la unele dintre cele mai tragice evenimente care au avut loc în timpul războaielor balcanice din anii ’90 ai secolului trecut și oferă o interpretare completă, pe mai multe paliere de semnificație, folosind instrumente de lucru proprii mai multor direcții hermeneutice, cu privire la o experiență limită filtrată prin povestea unei familii, cu implicații bogate semantic asupra relației dintre personaje vii și o categorie fantasmatică de morți-vii, care continuă să comunice cu primele menționate. Pentru a pune în lumină aceste fenomene, am întreprins o analiză bazată pe unele studii antropologice care abordează la nivel teoretic dinamica violenței, comentând apoi în detaliu drama, după o atentă evaluare critică a unui corpus de literatură auxiliară (recenzii, studii), publicată în Italia și Franța. Originalitatea perspectivei pe care o propun constă în aplicarea unor chei de lectură și aspecte specifice antropologiei culturale, utile înțelegerii mecanismelor războiului, cu scopul de a plasa opera în contextul căruia îi aparține, documentând în același timp modul în care dramaturgul însuși a întreprins cercetări ample în vederea compunerii acestei piese.

Cuvinte-cheie: dramă, războaie balcanice, deposedare fizică, „capitalism sălbatic”