Rezumat: Ideologia în perspectivă – demersul istoric al lui Mihai Iovănel. Apariția Istoriei scrise de Mihai Iovănel repune în discuție prezentul literaturii române atât în ce privește conținutul, cât și metodele de analiză. În lucrarea de față, mă opresc asupra ambivalenței dintre o privire materialistă și una critică în sens tradițional, adică a cărei funcție principală este de a judeca, cu scopul de a arăta limitele socioanalizei pe care autorul o propune. Considerând criticul drept un actant a cărui poziționare este supusă unor scheme complexe de percepție, analizez implicațiile subiectivității asumate, dar neinterogate în construcția panoramei propuse, cu accent pe violența simbolică manifestată prin argumentarea insuficientă sau prin excludere. Abordarea mea valorizează concepte propuse de Pierre Bourdieu și de alți sociologi ai literaturii, indicând astfel faptul că dispozițiile contradictorii ale criticului conlucrează la producerea unei opere eclectice din punct de vedere metodologic, căci propune o analiză a factorilor exteriori, dar nu și a subiectului plasat în rolul analistului. Cu toate acestea, discursul scolastic care nu pune în discuție perspectiva din care este construit contribuie în mod fericit la reactualizarea prezentului, prin instituirea unui raport de istoricitate retroactivă, în care opere (Mara) sau posturi literare (Dobrogeanu-Gherea, Ibrăileanu) sunt consacrate prin faptul că funcționează drept precursori ai unor direcții și mișcări prezente în contemporaneitatea criticului. Astfel, panorama propusă se pune în serviciul unei analize structurale, sociologizante (în sensul Magdei Răduță), putând fi deci considerată o piesă în acumulările necesare către un grand récit național, de tipul celui propus de Pierre Bourdieu în Regulile artei.

Cuvinte-cheie: istorie literară, sociologie, poziții literare, violența simbolică, subiectivitate