Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA MUSICA - Ediţia nr.2 din 2018  
         
  Articol:   ISTORIA UNEI PASSACAGLII UITATE: FINALUL SIMFONIEI A 3-A „OVIDIU” DE SIGISMUND TODUŢĂ / HISTORY OF A FORGOTTEN PASSACAGLIA: THE SYMPHONY NO.3 “OVID” FINALE BY SIGISMUND TODUŢĂ.

Autori:  ECATERINA BANCIU.
 
       
         
  Rezumat:  Din perspectiva unui nou secol şi mileniu, preocupaţi de noile direcţii în evoluţia stilistică a limbajelor mai mult sau mai puţin muzicale, o privire retrospectivă asupra creaţiei unei personalităţi copleşitoare a vieţii muzicale clujene cum a fost Sigismund Toduţă, reprezintă o punte de legătură cu un trecut, care mai are multe mistere de elucidat. S-au scris sute de pagini dedicate compozitorului Sigismund Toduţă, în aceeaşi măsură şi muzicolog, ctitor al unor instituţii culturale şi a unei şcoli de compoziţie clujeană şi de fiecare dată autorul acelor rânduri putea afirma că a avut de învăţat de la marele maestru şi că a găsit răspunsuri pentru propriile incertitudini. Sunt şi enigme neelucidate din viaţa şi creaţia lui Sigismund Toduţă, una dintre ele face obiectul acestei comunicări: care a fost motivul renunţării la passacaglia finală din Simfonia a 3-a, dedicată nu mai puţin misteriosului poet latin Ovidiu, preţuit de marele muzician. La Simpozionul aniversar din 2004, dedicat lui Sigismund Toduţă, autoarea acestor rânduri prezentase o analiză estetică a simfoniei, ilustrată cu o înregistrarea istorică. Analiza ultimei părţi, a treia, Passacaglia, a fost îngreunată de lipsa partiturii generale, autoarea având la dispoziţie doar reducţia pianistică, într-o formă ce nu corespundea nici uneia dintre cele două variante de interpretări (Chisadji şi Elenescu). Partitura tipărită în 1975 (doar primele două părţi) conţine pasaje în plus faţă de ediţiile interpretate, dovedind o continuă preocupare a autorului pentru o variantă ideală. În iulie 2009, compozitorul Dan Voiculescu, discipol al lui Toduţă a obţinut partitura manuscris de la Biblioteca Uniunii Compozitorilor de la Bucureşti. În 2013 partitura manuscris a finalului Simfoniei mi-a fost oferită de secretarul Fundației „Sigismund Toduță” și am reluat cercetările. Există diferenţe relativ mari între textul manuscrisului şi cele două interpretări realizate cu concursul autorului, astfel, realizarea unei partituri finale ar putea reprezenta o provocare pentru clasa de compoziţie. Pentru muzicolog rămâne incursiunea în textul scris, descifrarea şi dezvăluirea mesajului necesar unei interpretări corecte. Cea mai „recentă” interpretare completă îi aparţine Orchestrei Simfonice a RTR, dirijată de Emanoil Elenescu şi datează din 16 octombrie 1981. După două decenii de absenţă din programul concertistic (27 ani), dirijorul Romeo Rîmbu a dirijat Simfonia a III-a la 15 mai 2008 cu orchestra Filarmonică din Sibiu, dar cu finalul exilat, partitura fiind considerată distrusă. În 1975 au fost tipărite doar primele două părţi din simfonie (!), caz unic, Toduţă nu a mai compus o lucrare simfonică în două părţi. Aprecierea criticilor, succesul de care s-a bucurat interpretarea Simfoniei, dovedesc măiestria componistică a autorului şi îndreptăţesc la o nouă reabilitare, care, sperăm să nu dureze un mileniu ca în cazul eroului titular.

Cuvinte-cheie: Toduță, Ovidiu, simfonia cu tema Efigie, passacaglia
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă